Având în vedere sesizările primite în ultimele zile privind deficitul de sânge şi produse de sânge din unele unităţi sanitare, Ministerul Sănătăţii face un apel către cetăţeni pentru donarea voluntară.

“În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile “, a declarat Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătăţii.

În beneficiul pacienţilor, Ministerul Sănătăţii vrea să îmbunătăţească modul de donare a sângelui în rândul populaţiei,  astfel încât să încurajeze din ce în ce mai mult donarea voluntară de sânge.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae BĂNICIOIU a cerut astăzi reprezentanţilor Institutului Naţional de Hematologie analizarea posibilităţii de prelungire a programului de lucru la centrele de transfuzii, dar şi creşterea numărului de  utilizări a celor 5 centre mobile de recoltare achiziţionate în anul 2009. Ministerul Sănătăţii va monitoriza cu atenţie utilizarea acestora pentru îmbunantăţirea activităţii în mod continuu şi a obţinerii rezultatului optim de la fiecare centru mobil de recoltare de sânge.

“Autocarele trebuie folosite nu numai în locuri publice. Trebuie să se deplaseze la instituţii, firme pentru a recolta sânge de la persoane voluntare, aşa cum se procedează şi în  alte ţări europene. Fiecare autocar va deservi un număr de judeţe iar activitatea va fi monitorizată atent în vederea creşterii numărului de donări şi reducerii lipsei de sânge”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Unde si in ce conditii poti fi donator de sange:

CENTRUL DE TRANSFUZIE SANGUINA SATU MARE;  Str. Careiului nr. 26; Telefon: 0361-881-202;

Pentru a deveni donator de sange trebuie sa indepliniti următoarele condiţii:

vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
greutate peste 50Kg
puls regulat, 60 -100 bătăi/minut.
tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
sa nu fi sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune,boli de inima,boli renale,boli psihice,boli hepatice,boli endocrine

Donatorii nu trebuie să aiba sau sa fi avut urmatoarele boli:

hepatită (de orice tip)
TBC
sifilis
malarie
epilepsie si alte boli neurologice
boli psihice
bruceloză
ulcer
diabet zaharat
boli de inimă
boli de piele: psoriazis, vitiligo
miopie forte peste (-) 6 dioptrii
cancer

 

Tagged with:
 

Comments are closed.



DSP Satu Mare - www.dspjsm.ro