Raportul Global pentru Tuberculoză din 2017 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că 54 milioane de vieți au fost salvate prin diagnosticul și tratamentul tuberculozei în perioada 2000-2017. În 2017, se estimează un număr de 10 milioane de persoane care aveau tuberculoză (6.726.769 milioane cazuri notificate). Dintre aceştia, 1,6 milioane au decedat prin această boală, inclusiv 0,3 milioane persoane cu co-infecție HIV. Dintre copii, 1 milion s-au îmbolnăvit de tuberculoză și 230.000 au decedat prin această boală, inclusiv cei cu HIV. Doar 6% dintre cazuri au fost în regiunea europeană a OMS și în regiunea OMS din America, având câte 3% din cazuri fiecare.

OMS a elaborat un program de lucru pentru perioada 2019-2023, în vederea eliminării TB, care vizează două obiective:

  • 40 milioane de persoane cu TB să primească îngrijire, inclusiv 3,5 milioane de copii și 1,5 milioane de persoane cu TB rezistenţă la medicamente;
  • Cel puțin 30 de milioane de persoane să beneficieze de servicii de prevenire a TB în perioada 2018-2022.

Conform raportului Supravegherea și monitorizarea tuberculozei în Europa, 2018, elaborat de ECDC și OMS-Europa, în 2016, cele cinci țări cu cel mai mare număr de cazuri incidente de TB, au fost: Rusia (94.000), Ucraina (39.000), Uzbekistan (24.000), România (15.000) și Kazakhstan (12.000).

În România, la sfârșitul anului 2017, erau în evidență 14.000 cazuri noi, 13.004 de cazuri notificate de TB (incidență 72,0%000 locuitori), 4.600 la femei și 9.400 la bărbați. La copiii cu vârste de până la 4 ani s-au înregistrat 280 cazuri la fete și 320 la băieți. S-au înregistrat 927 decese, 741 bărbați și 186 femei.

În 2017, conform buletinului informativ al INSP, cele mai multe decese au fost înregistrate în regiunea de Nord-Est, respectiv 181 decese, reprezentând 0,41% din total decese.

Răspunsul sistemului de sănătate din România pentru reducerea poverii TB se desfăşoară conform Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei 2015 – 2020, şi este realizată în cadrul programelor naționale de sănătate publică finanțate din bugetul Ministerului Sănătății.

Sloganul de anul acesta al Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei este:

ESTE  TIMPUL  SĂ  NE  PROTEJĂM  DE  TUBERCULOZĂ!

Obiectivul propus este creşterea nivelului de informare şi conştientizare  cu privire la problema TB în rândul populației şi în rândul persoanelor cu co-infecţie HIV/TB.

Tuberculoza (tbc) este o boală infecto-contagioasă gravă. Infecţia se transmite mai ales pe cale aeriană, riscul fiind mai mare în spaţii închise, aglomerate, neaerisite – dar posibil şi pe cale digestivă. Boala afectează cel mai adesea plămânii, dar se poate localiza în orice organ, mai ales la copii.

Infectarea nu duce în mod obligator la îmbolnăvire, bacilii pot fi prezenţi în organism în stare „dormantă” – dar în anumite condiţii bacteriile se înmulţesc, provoacă leziuni şi persoana se îmbolnăveşte de tuberculoză. Este vorba de stări cu scăderea imunităţii (capacităţii de apărare a organismului împotriva infecţiilor): alimentaţie şi odihnă insuficientă, muncă excesivă, epuizare; boli cronice (diabet zaharat, cancer, leucemie etc.); alte infecţii, mai ales cu virusul HIV.

Semnele de suspiciune sunt: tuse care ţine mai mult de 3 săptămâni, lipsa poftei de mâncare, slăbire în greutate, stare de oboseală permanentă, transpiraţii, mai ales noaptea, uneori posibilă expectoraţie de sânge. La apariţia acestor manifestări trebuie să vă prezentaţi de urgenţă la medic! Nu uitaţi: tuberculoza nu doare!

Tuberculoza este o boală vindecabilă, dar numai dacă tratamentul este făcut corect. Nerespectarea tratamentului prescris (incluzând terapia medicamentoasă, odihna şi alimentaţia corespunzătoare), întreruperea precoce a tratamentului (chiar dacă bolnavul începe să se simtă mai bine) duce la recădere şi cronicizare, dezvoltarea rezistenţei la medicamente, stări care sunt foarte greu de tratat. De aceea, faceţi tot posibilul pentru a evita infectarea, iar în caz de îmbolnăvire, luaţi în serios tratamentul.

Infografic TBC

Pliant_Ce este tuberculoza

Poster_Să ne protejăm de tuberculoză

 

Leave a Reply



DSP Satu Mare - www.dspjsm.ro